My lucky stars!

Cred că în ultimele 6-7 luni s-au aliniat planetele în favoarea mea. Sau stelele îmi surâd. Nu știu. Cineva, acolo sus, mă iubește. Asta e sigur.

Am avut niște luni bune, cu foarte puțin chef de facultate, dar o să vină el. Mi-am luat permisul de conducere din prima, am avut o relație faina cu prietenul, discuții faine cu oamenii dragi mie, m-am înțeles bine cu familia etc.

Azi am primit și mult așteptatul răspuns de la DAAD. Am primit bursa pentru un curs de vară în Germania, în Aachen. Aproximativ o lună voi sta în Germania și mă voi bucura cât pot eu de mult de perioada respectivă. Can’t wait!

Și ca să fie totul fain voi primi și 99% o mașinuță, un frumos Ford Ka, chiar dacă nu va fi nou. Ce mai contează? Voi avea mașinuță și voi putea ajunge cu ea din punctul A în punctul B. Doar benzină să fie!

O să ajung și la Iași la sfârșitul lunii iunie. Doar să fie timp dat fiind că în 4 iulie trebuie să fiu în Germania.

Oare ce urmează?

Amintiri: vederi și felicitări.

Întotdeauna mi-a plăcut să primesc de ziua mea o felicitare de la persoanele dragi mie. Întotdeauna mi-a plăcut să primesc câte o vedere de la persoane dragi mie când sunt plecate din oraș. Se face că în decursul celor 21 de ani de viață să fi primit numeroase vederi și felicitări care m-au bucurat de fiecare dată. Le-am păstrat pe toate.

Azi mi-am amintit de ele și am început să mă uit printre ele. Să le recitesc. Să-mi amintesc de episoadele din viața mea în care le primeam. Să-mi amintesc de străbunica mea care scria cu atâta dragoste felicitările și urările de sănătate și noroc în viață. De momentele în care mama găsea în cutiuța poștală câte o vedere trimisă de tata din fel și fel de orașe. Câtă bucuria mi-a oferit fiecare vedere trimisă de tata. Mă bucuram să aflu că el este bine și că îmi trimite toate cele bune.

Și acum sunt bucuroasă când primesc o vedere. Sau o felicitare de la mama de 1. martie sau de ziua mea de naștere. Sau un mărțișor acompaniat de o felicitare de la bunica.

La fel de mult îmi place să trimit vederi și felicitări. Câteva cuvinte de bine pot face minuni. Chiar și peste ani când le recitești, cu o oarecare nostalgie și tristețe. Poate chiar peste ani. Sunt amintiri dragi. Vor fi întotdeauna.

Nimic deosebit…

De câteva zile e frig, frig, frig. De câteva zile e zăpădă în oraș. De câteva ore au început să se formeze bălți și se fie nițel mai cald. Dar doar nițel mai cald.

Am și răcit și sunt convinsă ca am răcit pentru că am așteptat miercuri 20 de minute tramvaiul. Înghețasem cu tot cu 2 perechi groase de șosete în picioare, cu tot cu 3 bluze. Acum curge al meu năsuc și mă chinui să respir. Am luat un Coldrex. Trebuie să fac mâine o plimbare până la farmacie să mai cumpăr.

Mi-e dor să ies în oraș la o cafea. M-am săturat de sesiune până peste cap. A fost o sesiune urâtă cu examene grele.

De câteva zile am 21 de ani. Sunt legală peste tot în lume. Și deși sunt un copil al iernii nu suport iarna de nicio culoare.

Vreau primăvară, vreau soare, vreau flori, vreau păsărele cântătoare, vreau plimbări prin parc, vreau să scap de palton și de bocanci.

McCafe

Toată lumea știe că sunt a little coffee junkie. O zi fără cafea e o zi tare dubioasă pentru mine.

Mai nou sunt fană McCafe și am ajuns până în acel punct în care îl prefer Starbucks-ului. De ce? Cafeaua e, după părerea mea, mai bună și au prăjituri delicioase la prețuri mai mult decât acceptabile. Atmosfera este drăguță, este tot timpul curat și confortabil.

Azi am ajuns din nou la McCafe și am gustat Cappuccino (a se admira opera de artă în poză) și a fost atât de bun încât de abia aștept ieșirea cu Diana și Ami de sâmbătă. Yummy coffee și recomand cu drag McCafe!

P.S. Vreau un McCafe în Pasajul Universității!

E sesiune, “e” proteste…

Nu cred că mai e om în țara asta care să nu știe că-n București (și nu numai) au loc, de câteva zile încoace, prosteste. Eu am fost mereu un om cât se poate de apolitic, spre oroarea multora. Dat fiind că am cultură politic egală cu zero barat prefer să stau departe de tot ce înseamnă ea. Astfel, aceste proteste gehen mir am Arsch vorbei. Mai pe română: nu îmi pasă de ele. Da, foarte urât din partea mea… Asta în cazul că protestatarii protestează (ce replica „inteligentă” am scos) în scopuri politice…

Cea mai mare problemă a mea în legătură cu aceste proteste e: mi-e frică să trec pe la Universitate. Slavă Domnului că Facultatea de Limbi Străine se află pe strada Pitar Moș (în inevitabilă apropiere de Universitate) și mai pot evita cât de cât punctul zero al acțiunilor. Cert e că mie mi-e cam frică să mă mișc pe acolo și stau cu morcovu’ în fund… Și ce-i mai nasol e că aceste proteste au loc tocmai când eu este în sesiune. (Greșeala e intenționată; la fel ca cea din titlu.)

Nu îmi pasă mie, cel puțin momentan, de prostete. Aș vrea să fiu lăsată în pace în ceea ce le privește. Aș vrea să nu mai vorbească lumea cu mine despre ele. Singurele mele griji în momentul de fața e să-mi iau examenele. Nu vreau restanțe.Vreau liniște și pace.

E gata!

După o săptămână (și vreo câteva ore petrecute în decembrie) de chinuiri chinuitoare proiectul/referatul/ce o fi la madame Petcu e gata!

A stors vlaga din mine. Și le mulțumesc divinităților că mi-au dat forța să termin cu el. Sunt mai bine de 80 de pagini despre Curtea Europeană de Justiție, cu un glosar de vreo 70 de pagini, traduceri și un eseu argumentativ. Cea mai durereoasă parte (și la propriu și la figurat) a fost cea a glosarului din simplul motiv că mi-au picat dicționarele (DOOM, DEX și Oxford) pe degete de n-șpe ori și că mi-a luat vreo 4 sau 5 zile să-l finalizez. Ori am muncit eu serios, ori chiar trebuia să dureze atâta… Nu am idee. (Bine, mă tot loveam de cuvinte noi și interesante prin DEX și Oxford despre care voiam să aflu mai multe. Posibil să fi durat și de asta atât de mult. Dar nu asta e ideea).

Oricum, sunt fericită și bucuroasă și ușurată că am terminat cu el. Tare frumos ar fi să iau și un 10 pe el… Eu sper. Acum îmi pare rău că tanti profesoară nu îl vrea printat că mi-ar fi plăcut să-mi văd opera de artă înșirată pe foi și legată frumos… Deh, trăim în era tehnologiei și pe de-o parte e bine că salvez câteva crengi dintr-un copac neprintând proiectul.

It is done! Finally!

Crăciun 2011 – part 2 și Revelion 2012.

De Crăciun am ajuns acasă ca în fiecare an. M-am odihnit, m-am relaxat, m-am simțit bine, m-am bucurat de brăduț, de cadouri, de mama. A trecut repede timpul. Dar a fost un Crăciun frumos, cu foarte puțină zăpadă.

Revelionul a trecut la fel de repede ca și Crăciunul. L-am petrecut cu prietenul meu în București. 3 zile de leneveală, voie bună, mâncare bună, mult vin și un vin spumant bun, multe filme.

Iată că am pășit în 2012, faimosul an apocaliptic. Nu mi-am pus cine știe ce dorințe. Sper doar să rămâne sănătoși cei dragi mie. Să fim cu toții veseli și bucuroși. Și sper să ajung în vară în Germania pentru o lună cu două prietene. Poate ajung și in Paris. Dar toate la timpul lor.

Acum urmează sesiunea de examene de care nu am nici cel mai mic chef. Urmează și ziua mea.

Va trece și acest an la fel de repede ca celălalte. Va veni încă un Crăciun, încă un Revelion… La mulți ani!